Între istoria unui popor şi mediul geografic în care îşi desfăşoară existenţa este o foarte strânsă legătură. Caracteristicile geografice ale teritoriului condiţionează şi influenţează dezvoltarea societăţii care, la rândul său, îşi pune amprenta activităţii sale creatoare asupra mediului în care trăieşte şi pe care îl modelează potrivit necesităţilor ei vitale, toponimia fiind uneori un exemplu edificator în acest sens.
Comuna Filipeşti este aşezată în partea nordică a judeţului Bacău, pe partea dreaptă a Siretului, având ca limită administrativă: spre nord, comuna Secuieni, spre vest – comunele Moldoveni şi Bahna din judeţul Neamţ; spre sud-vest se învecinează cu Racova, spre sud, cu comunele Bereşti–Bistriţa şi Săuceşti din judeţul Bacău; spre est limita administrativă este marcată de albia râului Siret, care o separă de comunele Săuceşti şi Dămieneşti.
Structural, comuna se înscrie pe valea Siretului, ceea ce face ca principalele căi de comunicaţie (şoseaua internaţională E 85 şi calea ferată – magistrala Bucureşti – Suceava) să fie paralele cu cursul Siretului, pe direcţia nord – sud.
Teritoriul comunei Filipeşti a oferit, din timpuri vechi şi până astăzi, condiţii favorabile pentru populaţie (apa, lemnul pădurilor, terenuri de agricultură şi păşuni), ceea ce a favorizat întemeierea şi continuitatea aşezărilor omeneşti.
Cercetările arheologice au dovedit existenţa unor aşezări omeneşti pe teritoriul comunei Filipeşti, încă din perioada neolitică, după cum relevă şantierele arheologice de la „Budăile Blanariu” sau cele de la „Munteni–Catargi” şi necropola din sec. II–III d. Hr. de la punctul „Aldeşti”, în care s-au găsit resturi de locuinţe, cu o mare cantitate de ceramică aparţinând culturii Cucuteni, precum şi o serie de morminte.
În zona cercetată, cea mai mare parte din sate poartă nume la plural: +Aldeşti, +Buciumi, +Munteni, +Popeşti, +Şerbăneşti, +Tuleşti (astăzi sate dispărute sau înglobate în satele vecine); Cârligi, Corneşti, Filipeşti, Galbeni, Hârleşti, Onişcani, deci nume de obşti, ceea ce arată vechimea lor.
Actele de stăpânire care s-au păstrat, ca şi hărţile vechi ori planurile de moşii, constituie sursele de atestare a numelor de sate din zona studiată, dar şi de localizare atât a satelor dispărute, cât şi a celor actuale. Numele unor sate dispărute apar în documente, alături de cele ale unor sate (actuale sau dispărute) cu localizare stabilită în mod cert pe teritoriul comunei Filipeşti, dar nu se poate şti cu siguranţă localizarea precisă a primelor (de exemplu, +Hărmăneşti – fost sat, în partea de nord–vest a satului Cârligi). De asemenea, au existat, în documente şi menţiuni ale unor sate (Ruptura – azi, Izvoarele, sau Porceşti – azi, Moldoveni), ca făcând parte din fostele comune +Cârligi, +Galbeni, +Onişcani (care în acea perioadă reprezentau unitatea administrativă complexă faţă de sate, acoperind actualul teritoriu al comunei Filipeşti), dar care, la ora actuală, nu sunt incluse în teritoriul menţionat; ci în alte comune: Bahna şi Moldoveni – judeţul Neamţ. De aceea, nu am mai menţionat aceste sate în atestările din lucrarea de faţă.
Comuna Filipeşti a fost oficializată ca atare în 1950, ca o componentă a raionului Bacău, fiind formată din satele Cotul Grosului, Filipeşti şi Galbeni. Îşi schimbă apoi situaţia administrativă, fiind inclusă în raionul Roman; devine comună în judeţul Bacău din 1968, formată din satele:
– Boanţa – prima atestare documentară – 1875); etim.: n. pr. Bonţu + suf. a (indicând probabil „hliza lui Bonţu”);
– Cârligi – prima atestare documentară – 1569; etim.: de la antroponimul Cârlig;
– Corneşti – prima atestare documentară – 1448; etim.: n. pr. Cârnu(presupus de primele atestări) + suf. eşti, probabil prin atracţie paronimică la corn (motivată poate de prezenţa arborelui);
– Cotul Grosului – prima atestare documentară – 1790; etim.: cotul era o parte de moşie / sat; Grosu – proprietar al unui pământ limitrof sau al unei case.
– Filipeşti – prima atestare documentară – cca. 1653-1656; etim.: n. pr. Filip + suf. colectiv eşti.
– Galbeni – prima atestare documentară – 1460; etim.: n. pr. Galben(ul)la plural;
– Hârleşti – prima atestare documentară – 1591 – 1600; etim.: n. pr. Hărle (variantă a lui Herle cu velarizare, prin închiderea lui neaccentuat la î + suf. colectiv eşti);
– Onişcani – prima atestare documentară – 1641; etim.: n. pr. Onicico(diminutiv de la Onică atestat la 1569) + suf. colectiv ani.
Pe teritoriul actualei comune Filipeşti au mai existat câteva sate care în timp au dispărut:
– Aldeştii – fost sat în parte de nord–est a satului Cârligi şi sud–vest a satului Onişcani; prima atestare documentară – 1623; etim.: n. pr. Alde(a) + suf. colectiv eşti;
– Buciumii – fost sat în partea de nord–vest a satului Galbeni; a fost înglobat în satul Galbeni; prima atestare documentară – 1460; etim.: de la apelativul bucium „ciot, buturugă”, „loc cu cioate” (denumirea poate fi explicată prin faptul că înainte, în zona astăzi cultivată, au fost multe păduri de stejar, care s-au tăiat, rămânând, pentru un timp, cioatele);
– Muntenii – fost sat, în partea de vest a satului Onişcani; prima atestare documentară – 1620; etim.: de la muntean la plural; numele fostului sat venea probabil de la unii colonişti veniţi de la munte pe o slobozie (moşie fără sat);
– Popeştii – fost sat, la sud-est de satul Cârligi, înglobat în satul Cârligi; prima atestare documentară – 1582; etim.: n. pr. Popa + suf. colectiv eşti;
– Sohodol – fost sat în partea de nord-vest a satului Onişcani (se păstrează numele pentru pământul de acolo); prima atestare documentară – 1638;
– Şerbăneştii – fost sat, între satele actuale Onişcani şi Hârleşti (acum este partea nordică a satului Onişcani); prima atestare documentară – 1634; etim.: n. pr. Şerban + suf. colectiv eşti;
– Tuleştii – fost sat, în partea de sud a satului Cotul Grosului şi la est de satul Filipeşti, înglobat în satul Cotul Grosului; prima atestare documentară – 1448; n. pr. Tule(a) +suf. colectiv eşti.
Toate aceste sate au numeroase atestări, atât în documente, cât şi în planuri şi hărţi.
O problemă interesantă, care s-a putut remarca în atestările satelor cercetate, este faptul că, deşi unele sate au fost menţionate încă din secolele al XV-lea (satul Corneşti) sau al XVII-lea (satul Hârleşti), şi deci sunt foarte vechi, au fost perioade când erau doar „moşii nelocuite”, după care redeveneau sate. De aceea, localnicii consideră astăzi Hârleşti şi Corneşti „sate noi”, bazându-se pe ultima „repopulare” a acelor zone.
Comuna Filipeşti reprezintă, şi din punct de vedere istoric şi toponimic, un punct important pe harta actuală a României.
Elena DĂNILĂ. Născută la 23 martie 1978, la Bacău. Absolventă a Liceului Teoretic „George Bacovia”, din Bacău (1996), a Facultăţii de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, Secţia Română – franceză (2000) şi a Studiilor aprofundate de de Lingvistică generală şi românească la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi (2001)Doctor în filologie, în anul 2004, cu teza: Vechi şi nou în sintaxa limbii române (îndrumător ştiinţific – prof. univ. dr. Corneliu Dimitriu). Încadrată, din anul 2001, la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi, în Departamentul de Lexicologie – Lexicografie. Cercetător ştiinţific gradul III din anul 2006. Coautor în cadrul proiectului prioritar al Academiei Române, Dicţionarul limbii române (DLR).
Specialist cu preocupări şi publicaţii în domeniile: lingvistică şi filologie românească, lingvistică computaţionlă, lexicografie, lexicologie, gramatica limbii române, toponimie. Începând din anul 2002 publică studii şi articole şi recenzii în periodice şi în volumele cuprinzând lucrările unor congrese internaţionale.